Conversații la coafor

M-am tuns. Asta e un eveniment care se întâmpla mai rar decât eclipsele de luna. Nu pentru ca am eu ceva cu frizerii, coafezele sau hair stylist-ii și nici că as tine în mod deosebit la minunata mea podoabă capilară da’ pur și simplu așa mi se alege. Ori uit, ori nu am timp, ori când îmi aduc aminte și am și timp nu am programare și nimeresc într-o zi super aglomerata și tot așa.

Săptămâna trecută în fiecare seară declaram solemn “Maine merg să mă tund!” dar cumva abia pe joi am reușit să mă urnesc. M-am urcat în mașina și m-am oprit la primul salon care mi-a ieșit în cale. Proasta alegere. Asa un nesuferit de frizer am nimerit de am plecat de acolo plina de nervi.

Omul în loc sa își vadă de treaba era mai degrabă interesat de povestea vieții mele. Nici nu m-am așezat bine pe scaun ca m-a și întrebat cum ma cheamă, câți ani am și de unde sunt de loc de parcă trebuia să îmi facă buletin nu să mă tundă. Apoi a trecut la nivelul următor: ce facultate am terminat, unde lucrez, cred ca nu ma avea mult și ma întreba și cât câștig.

La început, din politețe, i-am răspuns așa mai mult pe ocolite doar doar s-o prinde ca nu îmi pica bine discuția. Apoi am încercat să schimb subiectul întrebându-l de diverse produse de îngrijire și ce îmi poate recomanda împotriva căderii parului. “Mda… alea de la firma x sunt bunicele. Și, i-ai luat ceva prietenului tău de ziua îndrăgostiților?” zise el în încercarea de a fi subtil. Când am văzut că asa sta treaba i-am replicat ceva mai acid că nu-i treaba lui. După 2-3 încercări de a continua conversația, văzând ca nu ii mai răspund decât prin niște mormăieli a renunțat. Și tare m-am bucurat.

De tuns m-a tuns ok, deși era cam greu sa greșească ceva având în vedere ca tot ce i-am cerut să facă a fost sa taie 2-3 cm din par păstrând aceiași freză. Iar la final a insistat să iau o carte de vizită de pe măsuța lui de lucru și data viitoare când mai vin să mă tund să îmi fac programare să mă asigur ca e liber. Draga domnule Johnny, te asigur că nu va mai exista o dată viitoare. Nici cu, nici fără programare.

Nu înțeleg oamenii care încearcă cu de-a sila sa te descoase și sa ți se bage în suflet deși nu te cunosc și foarte probabil nici nu o sa te mai vadă vreodată după ce se închide ușa în urma ta. Mi se întâmpla mai ales cu taximetriștii dar se pare că nu numai. Pot sa înțeleg faptul că fie din politețe, fie din plictiseală încearcă să spargă tăcerea aia incomodă care se așterne în cele câteva zeci de minute petrecute împreună în același spațiu închis dar de la a face conversație și pana la a ma întreba și ce am mâncat de dimineață e ceva cale. Și poate mie chiar îmi place tăcerea aia.

Filmele din ianuarie

Cum lucratul de acasă ma scutește, cel putin teoretic, de timpul pierdut pe drum pana la și de la birou m-am ales cu aproximativ 2 ore libere în plus pe zi pe care mi-am propus să le dedic exclusiv activităților de relaxare. Așa se face că deși în ultimele 2-3 săptămâni am avut mult de lucru am apucat totuși să vad și destul de multe filme în luna ianuarie.

Am început luna (și anul) în forță cu maraton de filme proaspete astfel încât în prima săptămâna s-au adunat așa:

Runner Runner (2013)
RunnerRunner

2 Guns (2013)
2Guns

Turbo (2013)
Turbo

The Great Gatsby (2013)
TheGreatGatsby

Apoi, dacă tot l-am văzut pe Gatsby pe sticlă am continuat seria filmelor făcute după cărți pe care le-am citit cu:

Love in the Time of Cholera (2007)
LoveInTheTimeOfCholera

A Clockwork Orange (1971)
AClockworkOrange

Cu portocala mecanică mi s-a deschis apetitul pentru filme ceva mai vechi și mi-am amintit de câeva pe care îmi doream  de mult să le văd (sau revăd)

Jesus Christ Superstar (1973)
JesusChristSuperstar

Cool Hand Luke (1967)
CoolHandLuke

A Streetcar Named Desire (1951)
AStreetcarNamedDesire_

All About Eve (1950)
AllAboutEve

Printre ele am strecurat și o poveste de seara că tot era de mult downloadată

Epic (2013)
Epic

Iar spre sfârșitul lunii am dat-o pe povesti de groaza care mie nu mi s-au părut asa de terifiante pe cât povestește lumea deși le-am văzut seara, singură acasă și cu luminile stinse:

Mama (I) (2013)
Mama

Insidious (I) (2010)
Insidious

În concluzie, 13 filme într-o luna nu e un început prea rău iar dacă mai pun la socoteala și faptul ca am terminat de citit trei cărți luna asta pot declara că lucratul de acasă îmi priește. Sper să nu mă obișnuiesc prea tare.

Sursă imagini: imdb.com

Inceput

Inceput

Trag aer în piept și încep…

Au trecut mai bine de patru săptămâni de când am hotărât să îmi construiesc propriul colțișor virtual în care să pot abera în voie dar abia acum reușesc să mă adun să scriu primul post.

De la începutul anului m-am tot gândit ce îmi doresc de la 2014 și ce îmi doresc de la mine în acest an și am hotărât ca pentru prima dată să fac o listă ca la finalul anului să pot trage linie să văd cum stau. So here goes:

Anul ăsta mi-am propus să:

  • Călătoresc mai mult În ultimii ani am avut ocazia sa ma plimb destul de mult și să vad multe locuri noi și interesante. Marea mea dezamăgire rămâne totuși ca nu am avut încă ocazia să trec de granițele continentului și sper ca anul ăsta (cu puțin noroc) să reușesc.
  • Citesc mai mult Anul asta m-am înscris în Goodreads 2014 Reading Chalenge cu 30 de cărți. Dacă nu-mi ating telul de 30 nu-i bai că doar citesc de plăcere nu pentru competiție. Da’ și dacă îmi ating țelul, atunci să vezi mândrie.
  • Văd mai multe filme Nu am foarte multe filme pe Watchlist dar cumva nu reușesc sa le dau gata pe toate. Mandatory target pe 2014 The Godfather series. Am zis!
  • Învăț limba germană Știu ca viata e prea scurta pentru a învața germană dar totuși am ajuns la concluzia ca-i musai sa încerc. Nu se mai poate fără.
  • Obțin cel putin o certificare pe domeniul de activitate Râdem, glumim, ne relaxam da tre’ sa mai și muncim. Și calificat, nu oricum. Asa că anul asta trebuie sa pun burta și pe o carte din aia mare și albastră de la Microsoft sa ma mai împrospătez cunoștințele ca altfel începe sa se pună praful.
  • Ascult mai multă muzică În ultimul an am ascultat foarte putină muzică veche și încă și mai putină nouă. În afară de albumele byron nu cred că am mai ascultat vre-un album cap-coadă. La fel stă treaba și cu concertele. Prea puțină muzică… am de gând să schimb asta.

Anul ăsta îmi doresc să:

  • Obțin viza de turist pentru US De asta depinde într-o oarecare măsura împlinirea dorinței de a ieși din Europa. Mi-ar plăcea tare mult ca primul oraș non-european în care calc sa fie vestitul New York, New York.
  • Terminăm de renovat și utilat apartamentul din TM Deși în stadiul actual apartamentul e perfect locuibil eu tot visez cu ochii deschiși la ziua când totul va fi amenajat așa cum vrem noi. Mai e foarte mult de munca și o grămadă de decizii de luat. Va fi un an agitat din punctul ăsta de vedere dar sper ca pană de crăciun sa fie gata.

Și mai am o dorință. Mai arzatoare ca toate, dar pe aia o păstrez pentru mine.

sursă imagine